Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu” se găseşte în municipiul Cluj-Napoca, pe malul drept al râului Someş şi se întinde pe o suprafaţă de cca.25 ha. Parcul a fost construit în perioada anilor 1930 - 1932 la insistențele profesorului doctor Iuliu Haţieganu, la acea vreme recotor al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. în amintirea singurului său fiu care a murit la frageda vârstă de 8 ani.
Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu” a fost construit în amintirea fiului său care a murit la numai 8 ani, banii necesari provenind din fonduri proprii și din colectă publică. Înființarea Parcului Sportiv „Iuliu Haţieganu” (cunoscut și ca Parcul Babeș) a avut de la bun început scopul de a oferi tinerilor un loc special amenajat în vederea practicării unor activiţăi sportive și de recreere care să dispună de toate dotările necesare. Bogăția de spații verzi plantate cu arbori și arbuști, gazon și ronduri cu flori, alei amenajate, toate invită la plimbare și relaxare chiar dacă nu toți vizitatorii pot practica sportul. Deosebita arhitectură a parcului sportiv a făcut ca, în anul 1936, în cadrul Expoziţiei de arhitectură spotrivă de la Jocurile Olimpice de la Berlin, Parcului Sportiv „Iuliu Haţieganu” să-i fie acordată medalia de bronz. Aparţinând Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu” a fost de-a lungul timpului obiectul unor ample proiecte de dezvoltare, pe suprafaţa sa construindu-se numeroase baze sportive, între care amintim sala de jocuri sportive „V.Geleriu”, săli de aerobic, de atletism, de foerță, etc., o pistă de alergări, terenuri de fotbal, de rugby sau tenis, veatisre, blocuri destinate cazării, cămin studențesc, etc. Toate aceste facilități fac din acest spațiu un loc deosebit de apreciat atât de cei care doresc să facă sport cât și de cei care doresc numai să se relaxeze în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”.