Castelul Bánffy de la Bonțida este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy în comuna Bonțida, județul Cluj. Nucleul complexului de edificii este renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic (inclusiv galeria neogotică de la 1890). Ansamblul se află în prezent în proces de restaurare.
După căderea regimului comunist a început restaurarea ansamblului în 1999. Decisiv în acest sens a fost acordul semnat de Ministerul Culturii si Cultelor din România, "Institute of Historic Building Conservation" din Marea Britanie și Oficiul pentru Protecția Patrimoniului Cultural din Ungaria. Lucrările de restaurare s-au făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri șantierul, și au fost premiate cu premiul "Europa Nostra" de către Uniunea Europeană.
În 2007 Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida.