Pădurea Hoia este o pădure situată la vest de municipiul Cluj-Napoca, în apropiere de Muzeul Satului. Pădurea este folosită ca loc de agrement. În ultimii ani s-a amenajat un Bike Park, iar în zonă sunt practicate și alte sporturi, precum paintball, airsoft sau tirul cu arcul. Există unele discuții legate de faptul că în Pădurea Hoia la fel ca in padurea Baciu ar avea loc fenomene paranormale, idee care atrage în zonă practicanți de yoga, Wicca și amatori de paranormal.
Pădurea are o suprafață de 295 de hectare. Un mic lac natural, se află în amonte de Cheile Baciului, la marginea pădurii. Câteva izvoare cu debit mare și apă potabilă izvorăsc la marginea de nord a pădurii, în Valea Lungă. Dealurile Hoia (506 m) și Sf. Pavel sunt cele mai înalte puncte din zonă.
Hoia a început în sec. XX să prezinte interes turistic. În Cheile Baciului se află o cabană cu bar și restaurant, la care se ajunge pe un drum caree se desprinde din DN1F după ieșirea din Cluj-Napoca spre comuna Baciu.
Accesul mai poate fi făcut și dinspre Tăietura Turcului, pe un drum de creastă. Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cu diverse gospodării și biserici de lemn specifice tradiționale, se întinde la vest de Tăietura Turcului, chiar la marginea de nord-est a pădurii. La pădure se poate ajunge și pe străzi abrupte care urcă spre pădure din Cartierul Grigorescu, aflat la sud de aceasta.